Blog

Your car. Our care.

Reprezentanța noastră Honda este prezentă pe piața auto încă din 2004, devenind încă din primii ani de activitate cel mai important dealer al rețelei din punct de vedere al calității, al volumului de vânzări și al satisfacției clienților. Echipa noastră este definită de un echilibru ideal între membrii cu vechime, cei implicați încă de la înființare, și membrii noi, cei care aduc un plus de prospețime și o nouă viziune în companie.

La mijlocul lunii ianuarie, am asistat la dezvăluirea noului Civic în cadrul întâlnirii dealerilor Honda din România. Ce am văzut acolo, urmează să vă povestim în următoarele rânduri.

Cu cât se apropie primăvara, cu atât entuziasmul și nerăbdarea noastră cresc.

Bucuria temperaturilor pozitive și mângâierea primelor raze de soare sunt și ele fenomene mult-așteptate, dar principalul motiv pentru care noi ne-am încercuit în calendar lunile aprilie și mai îl reprezintă lansarea noului Civic în România.

Și pentru că vrem ca toți fanii Honda să fie pregătiți cum se cuvine pentru întâmpinarea noului membru al familiei, am pregătit o sinteză ale celor mai importante date pe care le avem despre a zecea generație Civic.

  • Dimensiuni

Față de generația anterioară, noul Civic a crescut considerabil, fiind cu 130 [...]

Albastrul schimbător al mării, mirosul de verde crud al pădurii sau galbenul strident al soarelui: culori, senzații sau amintiri pe care toți le păstrăm în subconștientul nostru și le aducem, intenționat sau nu, în viața noastră de zi cu zi.

Nimic nu poate fi mai variat, mai profund și mai intens decât simțămintele umane, iar Honda știe asta. Inspirați de intensitatea emoțiilor, inginerii de la Honda au dat naștere unei palete largi de culori, fiecare având povestea și semnificația ei.

Recent, în toamna anului 2012, a fost lansat modelul Honda N-One într-o varietate cromatică ce a generat un val de atenție și simpatie: 11 culori și cinci versiuni de culoare în două tonuri. Totuși fanii adevărați își amintesc că acestă pasiune pentru diversitatea culorilor începea pentru Honda Motors încă din 1966, anul lansării modelului N360.

1. Începuturile Honda Motor Co

Soichiro Honda s-a născut pe 17 noiembrie 1906, în Komyo, fiind cel mai tânăr copil al lui Gihei Honda și al soţiei sale, Mika. Deși au trecut zeci de ani de atunci, știm că Gihei și-a deschis un magazin de biciclete în perioada în care acestea începeau să devină populare în Japonia. Cu timpul, bărbatul a început chiar să repare biciclete uzate pe care le revindea la preţuri competitive, transformându-și afacerea într-una dintre cele mai prospere din cartier.

Dacă nu are motor, nu doresc să îl produc”, a declarat Soichiro Honda în 1967. Și așa a fost: de-a lungul a zeci de ani de expansiune și diversificare, Honda a adaugat în catalogul de produse tot felul de generatoare și toate tipurile de mașini industriale.

În acest mod, direcția dată de fondator a împiedicat compania să se piardă în diversificarea prea vastă a multor altor companii japoneze.

Cu toate acestea, în laboratoare Honda există mult mai mult decât mașini și motociclete. Noi am făcut o selecție de 3 produse Honda care merg dincolo de mobilitatea pe roți.

Desfășurat la sfârșitul lunii septembrie, Salonul Auto de la Paris a conferit contextul ideal pentru numeroase premiere în industria automobilelor. Honda s-a ridicat la așteptările fanilor săi și a oferit o serie de surprize de-a lungul întregului eveniment.

Filosofia noastră. Honda ta.

Construită cu bucurie pentru a aduce bucurie - aceasta este viziunea Honda.

La Honda, fiecare mașină construită este fiabilă, fiind concepută pentru a se potrivi în mediul în care trăim. Pasiunea noastră este ingineria și iubim să rezolvăm probleme de orice fel. De aceea, suntem obișnuiți să ne gândim la fiecare detaliu; cand îți conduci Honda acasă, ne dorim să simți aceeași bucurie pe care noi am simțit-o când am conceput-o.

Nu cu mult timp în urmă, Google lansa în România serviciul Street View de interior prin care o companie își poate invita clienții înăuntru, direct din fața ecranului. Cum? Printr-un tur virtual în interiorul și exteriorul locației.

Back to top