Profesiile care „ne conduc“: când CR-V devine complicele camerelor de supraveghere

Vrem să-i cunoaștem mai bine pe cei care aleg o Honda ca partener de drum, să vedem de ce au optat pentru un anumit model și cum evaluează mobilitatea oferită de un automobil japonez. La Asko, alegerile sunt dublate de calități comune și de visuri care se împlinesc. Am făcut o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, pentru a descoperi dacă există vreo legătură între profesia lor și brand-ul Honda. Astăzi stăm de vorbă cu Bogdan Gavril, inginer de vânzări și trainer Axis Communications.

De cât timp conduci un automobil Honda? L-ai botezat în vreun fel?

Îmi place Honda de mai bine de cinci ani. Am avut CR-V din 2013 și mi-a plăcut atât de tare, încât în 2017 am zis să fac un upgrade. Fratele a rămas aproape, a ajuns la un prieten bun.

Nu botez mașinile, mi se pare că nu e foarte masculin. În schimb, am înmatriculat-o cu numărul JOY, pentru că am cumpărat-o într-un moment al vieții în care eram foarte fericit.

Care sunt primele trei valori care îți vin în minte când spui Honda?

Primul lucru care îmi vine în minte este fiabilitatea. Am mers în service doar pentru revizii, iar asta m-a încântat tare mult, nu pentru că nu mi-ar plăcea atmosfera de acolo, deoarece mă simt ca la birou și pot să-mi rezolv liniștit din task-urile zilnice, cât mașina mea este consultată de echipa de mecanici. În rest, trec pe acolo doar ca să îi salut pe băieți.

Pentru mine este foarte important și confortul. După ce am avut probleme cu spatele, poziția în scaun a devenit un element prioritar la alegerea unei mașini. La volanul CR-V-ului meu mă simt cu adevărat bine, atât pe distanțe scurte, cât și la drumuri lungi.

A treia valoare, dar nu cea din urmă, ar fi siguranța. Conduc destul de mult, am peste 150.000 de km parcurși la volanul cu H, iar mașina m-a scos din situații periculoase de foarte multe ori. Mă simt safe în Honda, iar atmosfera din mașină îmi dă senzația că dacă s-ar întâmpla ceva, mă apără negreșit.

Povestește-ne o întâmplare pe care le-ai spus-o și prietenilor despre tine și mașina ta. 

Nu e o întâmplare despre care am povestit cuiva neapărat, dar acum, că mă întrebi, îmi vine în minte ceva: lăsasem mașina în parcarea subterană a unui hotel, care era full. Blocasem două mașini, cumva. Proprietarul uneia dintre ele a sunat la recepție un pic iritat, pentru că voia să mut mașina. Am coborât repede și am stat aproape o oră la povești despre marca Honda, despre cât de mult înseamnă un brand. Omul avusese un Accord și am discutat despre elementele practice precum consum și consumabile, dar și despre cât de bun este service-ul din România, față de cel din Germania. Honda poate provoca discuții productive între oameni care se întâlnesc prima oară.

Ce legătură găsești între automobilul tău Honda și profesia pe care o ai?

Compania pentru care lucrez e suedeză și este lider de tehnologie, inovează continuu, iar elementul fiabilitate face diferența față de competiție. De aici, iată și decizia mea de a conduce o mașină care să fie caracterizată prin aceeași scară de valori.

Dacă mâine ți-ai vinde automobilul, ce i-ai spune viitorului proprietar despre el?

Că mai are garanție. Glumesc. 🙂 I-aș spune că eu am avut grijă mare de el, așa cum a indicat producătorul: piese originale, revizii la timp, l-am condus și parcat frumos. Numai că nu mi-aș vinde mașina, relația cu CR-V-ul meu a ajuns la maturitatea la care nu suntem dispuși să renunțăm unul la celălalt.

Leave comments

Your email address will not be published.*



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top