Sachi Honda – femeia din spatele marelui inginer

Se spune că în spatele unui bărbat de succes s-ar afla întotdeauna o femeie puternică. Iar succesul necesită mai multe ingrediente, inclusiv sprijinul necondiţionat al familiei apropiate.

Cine a fost în spatele, sau mai degrabă, alături de Soichiro Honda? Astăzi o vom evoca prin intermediul unor anecdote pe Sachi Honda, femeia care i-a fost alături fondatorului imperiului Honda atât în anii de greutăţi, cât și în cei de mari realizări.

Asistent de contabilitate

Sachi a fost alături de Soichiro cu mult timp înainte de a fi fondată multinaționala cunoscută astăzi în întreaga lume. La început, în anii ’30, Soichiro coordona un mic atelier numit Art Shokai din Hamamatsu, pe care el însuși îl fondase. În momentul în care forţa de muncă a crescut la aproximativ treizeci de muncitori, Sachi, care a devenise soția lui chiar în acel an, a început să lucreze și ea pentru companie, gătind pentru cei cinci angajați care lucrau toată ziua în atelier și ajutând uneori la contabilitate – domeniu care îi era total străin inginerului.

Kiyoshi Kawashima, primul lucrător Honda cu un studii superioare, își amintește cât de grele au fost începuturile la Honda Research Institute, predecesorul prezentei companii, în anii 40: „Într-o zi soția lui a venit la biroul de la fabrica Yamashita și a început o mare agitație.”, își reamintește angajatul veteran. „Când am fost întrebat ce s-a întâmplat, managerul contabil a explicat că Sachi a cerut bani”. Soichiro Honda era nedumerit de cererea soției și o privea uluit pentru că se asigurase că erau fonduri pentru salariile angajaților săi, dar uitase să socotească și facturile lor de uz casnic.

La 7 iunie 1936, Soichiro Honda a luat parte la o cursă de lângă Tama, o cursă care aproape l-a costat viața. Mașina lui a rulat cu o viteza amețitoare (120 km/h) și cu puțin timp înainte de a ajunge  la linia de sosire s-a ciocnit cu o alta care se întorcea după o verificare tehnică. El s-a rotit de trei ori în aer și a reușit sa iasă din mașină cu un braț rupt, un umăr dislocat și chipul rănit. Fratele său mai mic Benjiro, aflat alături, a suferit mai mult, având coloana vertebrală fracturată.

Înger păzitor

În acele zile, mașinile de curse constituiau marea obsesie a inginerului. După ce a petrecut trei luni în spital, în luna octombrie a aceluiași an, el a revenit ca participant într-o altă cursă. Dar a fost ultima dată când a făcut-o.

„Când soția mea a plâns și m-a implorat să renunț, a trebuit să o fac“, a explicat el mai târziu.  

Referindu-se la acea hotărare, versiunea  lui Sachi, este totuși puțin diferită: „Ai plecat din cauza a ceva ce am spus eu? Cred că a fost o lecție a tatălui său cea care l-a făcut să ia decizia!

Oricare ar fi fost povestea, Soichiro Honda și-a dorit mult să aibă succes ca pilot de curse, dar în final, a fondat o multinațională-lider în industria auto. Din păcate, în anul următor a izbucnit războiul cu China și cursele de mașini  desfășurate ca până în acel moment au devenit de neconceput.

Soție și cobai

„Am făcut o bicicletă, încearcă să mergi pe ea”, mi-a spus soțul meu într-o zi în care a adus acasă una dintre mașinile lui.” Și așa, Sachi s-a transformat în pilotul de testare a unei noi invenții- motorul auxiliar pentru biciclete – care a dus la crearea lui A-Type, primul produs care a primit numele mărcii.

Honda A-Type

În vremurile grele de după război în Japonia, Sachi mergea să caute orez pe piața neagră pentru că marfa era puțină și prin urmare greu de obținut. Așadar, o sarcină deloc ușoară pentru care uneori trebuia să facă mai multe drumuri.

„Cred că cea mai mare curiozitate a lui (Soichiro) a fost să vadă dacă o femeie ar putea folosi într-adevar acest tip de biciclete. Am fost șoricelul lui de laborator. M-a făcut să merg pe străzile cele mai aglomerate ale orașului, așa ca mă îmbrăcam cu cel mai bun monpe al meu (pantaloni largi, purtați de muncitorii japonezi), și luam bicicleta”, spunea soția inginerului.

Zvonurile nu au întârziat să apară în curând în oraș. O bicicleta care funționează ca o motocicletă și e condusă de o femeie! La scurt timp după aceea, motorul auxiliar cunoscut pe plan local sub numele de „pon-pon“ a devenit un bestseller.

Sachi Honda a murit de bătrânețe în decembrie 2015 la vârsta de 99 de ani.

Surse: Honda Worldwide & Honda Espana 

Leave comments

Your email address will not be published.*



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Back to top