O aventură care inspiră și sprijină
- 25.07.2025
- CSR, Evenimente, Evenimente, Interviuri, More Categories...
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
La Asko Group, credem că responsabilitatea socială înseamnă să sprijini inițiative curajoase care fac bine în comunitate. De aceea, suntem onorați să fim alături de echipa Superfluus, doi prieteni din copilărie – Traian și Vlad – care și-au propus o provocare incredibilă:
15.000 km din București până în Ulaanbaatar (Mongolia), în 30 de zile, cu un Suzuki Jimny de 23 de ani.
Cine sunt Traian și Vlad?
- Traian – născut în Galați, stabilit în București, pasionat de călătorii și aventuri autentice. Lucrează ca 3D artist, creând imagini arhitecturale pentru proiecte încă neconstruite. În timpul liber, descoperă destinații noi și planifică trasee spectaculoase.
- Vlad – tot din Galați, tot în București, un adevărat pasionat de mașini și biciclete, mereu cu mâinile murdare de la reparat și ajustat tot ce are roți. Activează în domeniul auto, specializat în recondiționarea turbocompresoarelor.
Împreună, au creat proiectul Superfluus din dorința de a trăi experiențe unice, dar și de a da ceva înapoi comunității.
De ce contează această călătorie?
Nu este doar o aventură, ci și o misiune caritabilă. Traian și Vlad strâng fonduri pentru Asociația Învingem Autismul, o organizație care:
✅ oferă terapie personalizată pentru copii cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist),
✅ sprijină familiile prin consiliere și educație,
✅ promovează incluziunea și acceptarea în societate,
✅ este 100% transparentă în ceea ce privește fondurile și impactul creat.
Știați că?
- În România, 1 din 54 de copii este diagnosticat cu TSA, iar accesul la terapie timpurie este esențial.
- Asociația Învingem Autismul oferă anual peste 30.000 de ore de terapie și susține zeci de familii care se confruntă cu provocări reale.
Traseul – o provocare extremă
10 țări, peisaje spectaculoase și obstacole care testează orice limită:
- Stepa kazahă
- Platoul Mangystau
- Samarkand – inima Drumului Mătăsii
- Pamir Highway – 4.655 m altitudine
- Valea Wakhan
- Deșertul Gobi și Munții Altai
💙 Noi, la Asko Group, susținem această aventură pentru că reflectă valori pe care le prețuim: curaj, perseverență și dorința de a face bine. Împreună putem transforma kilometri parcurși în șanse reale pentru copiii cu autism.