Înainte de a pleca în vacanță

Cel mai așteptat moment al anului, concediul, bate la ușă. Iulie și august sunt lunile cu cel mai mare flux de trafic pentru petrecerea timpului liber. Crește, astfel, numărul blocajelor rutiere, al accidentelor, dar și cel al defecțiunilor.

Pentru a evita provocările de mai sus, pune la punct aspectele legate de drumul pe care îl vei parcurge și de automobilul cu care te vei deplasa. Îți dăm câteva ponturi pentru a avea o călătorie reușită.

PLANIFICĂ-ȚI TRASEUL ÎN AVANS

Toți ne bazăm pe aplicațiile mobile când vine vorba despre drumurile spre locuri în care nu am mai fost. Totuși, cel mai bine ar fi să arunci un ochi de acasă peste traseu, ca să ai habar ce te așteaptă. Apoi, poți alege ruta mai rapidă sau un drum lung, dar poate plin de peisaje [...]

Trăim într-o lume în care pericolul e la fiecare pas: peste 10% din populația globului trăiește în sărăcie și suferă de foame, conflictele sunt în toi și primejdiile de departe ajung tot mai aproape, protestele au devenit parte din viața de zi cu zi, avioanele dispar din aer și sunt de negăsit, mașinile se ciocnesc și victimele rămân cu traume pe viață…

Trebuie să ne concentrăm eforturile în a ne garanta siguranța, ingredient esențial pentru o viață de bună calitate. Să o căutăm în tot ce facem: de la centura de siguranță pe care o purtăm în mașină și folia care protejează ecranul telefonului, până la loțiunile cu factor de protecție solară pe care le luăm cu noi la plajă… Astăzi vorbim despre Honda Sensing, un sistem care înglobează mai multe tehnologii de siguranță activă, astfel încât tu și familia ta să fiți în siguranță la fiecare drum.

E imposibil să fim mereu pregătiți 100% pentru orice situație. Dar este posibil să luăm câteva măsuri care ne-ar putea ajuta în situațiile mai puțin plăcute care pot apărea când suntem la volan. Pe principiul „prevenim cât putem și-apoi tratăm“, notăm câteva ponturi.

 

Ce ar trebui să-ți lipsească din mașină cu desăvârșire?

În primul rând, acel dispozitiv care te scapă de purtatul centurii de siguranță și care se vinde în toate intersecțiile. Este un adaptor de centură falsă, pe care dacă-l folosești, nu mai auzi niciun avertisment sonor al mașinii și nici nu e nevoie să porți, efectiv, centura.

De asemenea, evită să pui folii pe geamuri. Dacă ajungi, din nefericire, cu mașina într-un lac, îți reduci șansele la supraviețuire. Geamurile cu folii se sparg foarte greu, deci nu vei putea părăsi mașina cât se [...]

    Back to top